Concursul de științe exacte Science ON se adresează tuturor elevilor pasionați de matematică, fizică, biologie, chimie, informatică, astronomie și știinte ale pământului.
O echipă formată din peste 100 de studenți, masteranzi, doctoranzi, foști olimpici naționali și internaționali, coordonați de profesori pasionați și reputați în domeniul olimpiadelor își dorește să creeze o competiție care are ca obiective principale stimularea creativității, promovarea științei în mediul tinerilor, spiritul pozitiv al competiției și formarea unor noi orizonturi în carieră.
Având în vedere contextul actual, ne dorim să susținem concursul în mediul online, cu supraveghere audio-video în propriile case. Pentru prima ediție, 2021, concursul se va limita la o singură fază, națională, întrucât pot participa toți elevii din țară.
Secțiunea de Astronomie şi Astrofizică a concursului Science ON îşi propune să popularizeze ştiinţele Astronomiei şi Astrofizicii oferind elevilor participanţi probleme originale şi interesante spre rezolvare. Probele vor fi construite în aşa fel încât să solicite atât cunoştinţele participanţilor, precum şi creativitatea acestora.
Împărţirea elevilor va fi făcută în două secţiuni:
● Juniori (clasele VI-VIII)
● Seniori (clasele IX-XII)
Concursul va cuprinde două probe:
● Teorie ( Elevii vor avea la dispoziție 3 ore pentru a rezolva 5 probleme scurte si 2 probleme lungi)
● Practică (hartă stelară şi altele)
Programa pe clase se poate găsi accesând următorul link:
Programă Astronomie Science ON!Comisia va fi formată din: