Vă invităm să participaţi la concursul NASA “Om de ştiinţă pentru o zi”. Este o competiție de eseuri prin care trebuie să elaborați un studiu de caz în vederea explorării unui obiect ceresc. Aveți de ales între trei ținte. Ţintele din acest an sunt: Ariel, Oberon şi Titania (sateliți ai lui Uranus). Detalii despre cele trei ţinte găsiţi la adresa: https://rps.nasa.gov/scientist-for-a-day/2020-2021-topics/.
Continuând tradiţia concursului NASA „Cassini – Om de ştiinţă pentru o zi”, elevii, individual sau în grupe de maxim patru, vor scrie un eseu de maxim 300 de cuvinte. În acest eseu vor argumenta motivul pentru care ţinta descrisă reprezintă cea mai bună alegere din perspectiva cercetării ştiinţifice, respectiv a descoperirii de lucruri noi despre ţinta aleasă.
Categoriile de vârstă sunt: clasele 5-6, clasele 7-8 și clasele 9-12. Data limită de trimitere a eseurilor este 12 Februarie 2021.
Vor fi declaraţi câștigători naţionali elevii care, ȋn urma evaluării eseurilor, vor primi cel mai mare punctaj (vor exista 9 premii 1 pentru fiecare ţintă și pentru fiecare categorie de vȃrstă ȋn parte).
Eseurile (scrise în limba română şi în limba engleză) vor fi încărcate la adresa:
https://forms.gle/oXFx6sKuW97Vo4FJA
Jurizarea eseurilor este „oarbă”: celor trei corectori le vor fi trimise doar eseurile, fără informaţiile referitoare la numele elevilor, şcoala sau profesorul coordonator. Notele primite de la corectori se vor „reuni” cu informaţiile referitoare la identitatea autorilor, se va face media notelor şi se va stabili ordinea eseurilor câştigătoare. De aceea, vor fi descalificate lucrările care conţin, în textul eseului, informaţii referitoare la identitatea autorilor. Toate aceste informaţii (nume, şcoală, vârstă, profesor coordonator), vor fi trecute în rubricile corespunzătoare, atunci când se înscriu eseurile la adresa de mai sus.